Să învățăm despre malpraxis!

Medicii de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău au intrat din nou în bănci. Adrian Nanu, profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București le-a ținut un curs despre ”Conformitatea practicii medicale cu normele etice și legale aplicabile”. Medicii au fost informați cu privire la legislația în materie de malpraxis.

”Alinierea practicii medicale la normele etice și legale reprezintă o cerință imperativă. Consecințele nerespectării acestora sunt reprezentate de atragerea răspunderii juridice atât a personalului medical cât și a instituției la care lucrează, de neoperarea contractelor de asigurări de malpraxis în condițiile nerespectării acestor norme, neîndeplinirea cerințelor calitative impuse de către ANMCS (Autoritatea Națională de Management a Calității în Sănătate, fosta CONAS), necesare pentru acreditarea unității spitalicești”

le-a spus profesorul Nanu cursanților săi.

”Studenții” profesorului spun că informațiile au prezentat un real interes pentru ei: ”A fost foarte util. În condițiile în care medicii stau foarte prost cu timpul liber, legislația actuală creează creează o presiune intensă pe medic datorită necunoașterii suficiente a legislației medicale în vigoare. S-au prezentat multe probleme de interes juridic cu studii de caz”, a spus dr. Manuela Ganea, medic coordonator CPCIN la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

”Au fost nesperat de multe lucruri utile in activitatea noastră practică. Pe mine m-a interesat în mod deosebit partea legată de consimțământul informat al pacientului și de problemele legate de confidențialitatea datelor medicale”

a precizat și dr. Mihaela Spiridon, medic șef secția Oncolgie a Spitalului Județean de Urgență Bacău.

”Cred ca este o ințiativă înțeleaptă a conducerii spitalului care a fost apreciată îndeosebi de medicii practicieni. A aflat despre un nou mod de abordare a relației medic-pacient, acela juridic. Acest aspect, juridic a atras atenția asupra importanței respectării normelor de către practicieni, care, de multe ori erau trecute pe plan secundar. Ori in trendul ultimilor ani când acuzațiile privind încălcarea acestora iau amploareeste deosebit de important este extrem de impornat să reconsiderăm relația medic pacient și din punct de vedere juridic, nu doar medical”

a relatat și dr. Elena Alistar, medic șef secția Boli interne a SJU Bacău.