Îngrijirile Paliative, un ajutor real și necesar

Organizația Mondială a Sănătății prezintă îngrijirea paliativă ca fiind menită să amelioreze calitatea vieții pacienților și familiilor acestora, atunci când se confruntă cu afecțiuni progresive care produc disconfort și le limitează activitățile zilnice, impunându-se astfel o asistență permanentă și de durată.

Îngrijirea paliativă se concentrează pe prevenirea și înlăturarea suferinței, prin identificarea precoce, evaluarea și tratamentul impecabil al durerii și al altor probleme fizice, psiho-sociale și spirituale. O astfel de asistență medicală este oferită și în Spitalul Județean de Urgență Bacău, într-o secție cu numai 10 paturi, în care lucrează doi medici, 6 asistente medicale și 5 angajați ca personal auxiliar, ce oferă pacientului o combinație a tratamentelor active, dar și suportul psiho-emoțional împreună cu familia sa. Despre toate acestea ne-a vorbit dr. Adina Lupu (foto), medic șef.

– Doamna doctor, recunosc, această secție – de Îngrijiri Paliative – este una în care mi-aș dori să nu fie nevoie să fie internat niciun pacient. Este o secție în care nu oricine poate lucra, în care permanent se luptă cu viața, în care există speranță, dar, din păcate, este o secție în care vorbim de adevărate tragedii…

– Această secție, care funcționează din 2009, s-a creat cu scopul de a ajuta pacienții cu boli incurabile pentru ca trecerea spre Lumea de Dincolo, să fie decentă, să fie o trecere fără chin. Este nevoie și de o astfel de secție în spital, chiar dacă ne vine greu să acceptăm acest lucru. Paliația înseamnă multe, doar că, într-adevăr, e greu percepută și acceptată de populație. Conceptul de Paliație a apărut pentru prima dată în România la Brașov, acum vreo 20 de ani. Și acolo, ca și aici, Secția de Paliație a fost percepută încă de la început ca locul unde se moare și multă lume nu accepta ideea de a veni la Paliație tocmai din acest motiv. Ulterior, s-a văzut că nu e numai asta, că Paliația nu înseamnă numai moarte, ci ajutor. Marea majoritate a pacienților de aici sunt oncologici, diagnosticați cu cancere, dar, nu e numai atât. Aici vin și pacienți cu accidente vasculare, cu insuficiență de organ (cardiacă, renală terminală sau pacienți dializați), cu HIV/SIDA, care vin la noi încă din momentul diagnosticării, dar și bolnavi neurologici sau cu afecțiuni psihice, pe care familiile nu îi mai pot ajuta. Paliația mai înseamnă o muncă în echipă, care include nu numai partea strict medicală, ci și partea socială, și cea religioasă, pentru că pacienții în general, urmare a diagnosticelor pe care le au, la un moment dat ajung să solicite chiar ei consiliere religioasă. Este și consilierea familiei, și consilierea post-doliu, este acel sprijin pe toate planurile.

– Cu toate acestea, un pacient ajuns aici este ținut sub observație doar 14 zile, indiferent de stadiul bolii.

– Din păcate, aceasta este regula pe toată țara. Sigur că aceste 14 zile nu sunt obligatoriu bătute în cui. Dacă pacientul este terminal, iar familia își dorește ca decesul să fie în spital, prelungim internarea, tocmai pentru a oferi acel ajutor, din toate punctele de vedere. În general, aici vin pacienți din spital, dar avem pacienți care vin direct la noi și de la domiciliu.

– Au venit ca pacienți și… copii? Mă gândesc că oricum e foarte greu să lucrezi pe această secție, ca medic, ca asistent, dar atunci când vin și pacienți cu vârste foarte fragede încărcătura e și mai mare.v

– De când este înființată această secție, da, am avut și doi pacienți copii, cel mai mic de numai 9 ani, ambii diagnosticați cu leucemie. Da. Este o secție foarte grea, cu o încărcătură emoțională și psihică foarte mare, cu multă suferință din partea familiilor care au pacienți aici. Noi, cadrele medicale de aici, încercăm să facem față, pentru că, nu știu, ca nație, suntem construiți să fim puternici și în astfel de situații. Englezii, care au introdus acest concept de paliație, au făcut un studiu și au ajuns la concluzia că, teoretic, o dată la cinci ani personalul care lucrează pe această secție trebuie rotit, reînnoit, înlocuit. Noi avem deja 9 ani… E greu. Uneori, chiar foarte greu. Dar beneficiem și noi, periodic, de ajutorul psihologului din spital, dar și atunci când sesizăm că sunt momente în care personalul clachează, dă semne de cădere, am fost mereu ajutați. Iar munca cu cei mici este… înfiorător de grea. Am avut și pacienți de 20 de ani, avem pacienți mai în vârstă, de 70-80 de ani, dar când au venit pe secție copiii… of, a fost cumplit. E extraordinar de greu. Oricum e greu să lucrezi pe secția de Paliație, indiferent de vârsta pacientului, mai ales că solicitările sunt din ce în ce mai mari.

– În aceste condiții, ideal ar fi ca această secție – compartiment din spital să se mărească, tocmai pentru a oferi astfel de servicii medicale către mai mulți pacienți care au nevoie de o îngrijire mai specială.

– La cele 10 paturi câte avem, pe lună sunt în jur de 30 de pacienți internați pe această secție. Iar, din nefericire, patologia este din ce în ce mai mare, dar și solicitările sunt foarte mari, pentru că avem o populație foarte bolnavă. Vin familii la noi care vor, chiar și contracost, să îngrijim în continuare pacienții, dar le spunem că așa cum timp de 14 zile, cât este internat și avem grijă de pacientul lor, așa vor și alții. Nu avem cum altfel. Iar acel „nu” se poate pe care îl spunem e cel mai greu de spus. Apoi, lăsând la o parte, poate, pacientul, care este împăcat, până la urmă cu diagnosticul, e greu să colaborăm cu familia lui, pentru că nu înțelege că ceea ce facem noi aici pentru pacient lor este tot ce se poate face, că încercăm tot, dar fără o prelungire a chinului bolnavului. Noi nu dorim decât să îl ajutăm în stadiul în care este, fără a-i prelungi viața prin a-l chinui. Asta e greu de înțeles de către familii.

– Știu că pacienții de aici, după ce sunt externați, după cele 14 zile, ajung și în centre private specializate pe paliație.

– Da. E foarte bine că s-au înființat aceste centre și în Bacău, dar și în alte localități din județ. Noi, de exemplu, colaborăm foarte bine cu Centrul „Cezarina”, unde lucrează personal specializat. S-a ajuns în stadiul în care, pentru că sunt solicitări foarte multe, se fac și vizionări de pacient la aceste centre. E foarte greu de îngrijit un astfel de pacient acasă. Trăim niște vremuri foarte grele, în care toată lumea se agită pentru un câștig suplimentar, pentru un venit, pentru a crește copii. Așa că e greu atunci când ai și un astfel de pacient în îngrijire. De aceea suntem noi, dar și aceste centre care vin în ajutorul familiilor. Existăm pentru a ajuta, pentru a sprijini.

Medicii care lucrează pe această secție:
dr. Adina Lupu – medic primar (șef secție)
dr. Elena Bilbor – medic primar

„Scopul nostru este să îi ajutăm pe pacienți cât putem. Să le ameliorăm durerea. Nu putem da viață, nu putem să prelungim viața, ci să îi ajutăm, cât putem. La Îngrijirile Paliative este în supraveghere pacientul, dar şi familia lui. Îi privim ca un întreg. Ne adresăm bolnavului, dar facem terapie şi cu membrii familiei sale. Un alt principiu al paliaţiei este abordarea holistică a bolnavului, în sensul că pacientul din faţa noastră nu este doar un bolnav, ci o persoană care are sentimente, emoţii, trăiri. De aceea, îngrijirea lui necesită prezenţa mai multor specialişti, a unei echipe formate din medic, asistent medical, psiholog, asistent social sau chiar preot.”
dr. Adina Lupu, medic șef