Comunicarea în pediatrie

Peste 100 de medici, asistente medicale și personal auxiliar s-au ”școlit” în arta comunicării în relația cu pacienții și cu apaținătorii acestora. Proiectul s-a desfășurat pe ateliere interactive și a fost susținut de psihologi cu experiență în practica medicală. Beneficiarii direcți ai programului nu au fost doar medicii și personalul medical ci și micuții pacienți consultați sau internați pe secțiile de chirurgie pediatricpă și pediatrie a Spitalului Județean Bacău.

”Ne-am orientat către acest tip de proeict pentru dezvoltarea abilităților de comunicare ale personalului medical din domeniul pediatric pentru creșterea deopotrivă a satisfacției lor, dar și a pacienților – copii și implicit a părinților sau aparținătorilor, prin reducerea stresului și scăderea numărului de reclamații și situații conflictuale. Programul de informare creşte calitatea actului medical în segmentul pediatric, îmbunătăţeste şi armonizează comunicarea părinte-copil-personal medical” ne-a declarat Geanina Macovei, coordonatoarea proiectului.

Proiectul “Sunt aici pentru tine!” s-a derulat prin Centrul de Informare Pediatrică al Trustului Orfelinat Ungureni, care a primit o finanțare nerambursabilă de la Conisliul Județean Bacău.